Ceasul este un accesoriu nemuritor, care nu a ieșit din
modă, în ciuda apariției telefoanelor mobile care afișează ora și a
smartwatch-urilor. Iar dacă vorbim de ceasuri bărbătești, cu atât mai puțin au
ieșit din uz. Pentru că ceasurile sunt mai mult decât niște simple instrumente
de arătat ora. Acestea au devenit adevărate accesorii și simboluri ale
statutului și bunului gust.
Îți place aventura sau ești mai mult un animal urban? Ești discret
sau îți place să epatezi? Îți place inovația sau ești genul care preferă
clasicul? Există ceasuri bărbătești pe toate gusturile și pe toate buzunarele.
Cum îl alegi pe al tău?
Înainte de toate, e adevărat, trebuie să-ți stabilești un
buget în care să te încadrezi. Când te îndrăgostești de un ceas anume e mai
dificil să ți-l refuzi și e mai ușor să nu cheltuiești în plus dacă ți-ai
pregătit din timp bugetul.
1. Ce stil de ceasuri bărbătești preferi?
Cum te îmbraci în mod uzual? E important să știi asta pentru
a ști ce fel de ceasuri bărbătești se asortează ținutelor tale de zi cu zi.
Dacă îl vei folosi la costum, un ceas prea voluminos sau cu un look prea
sportiv, nu se potrivește deloc stilului.
Există trei feluri principale de ceasuri bărbătești:
clasice, sportive sau de designer.
Ceasuri bărbătești clasice sunt, în general cu aspect
strălucitor, auriu sau argintiu, cu curea metalică, din piele sau cu
încrustații metalice, un cadran simplu și o alură subțire.
Ceasuri bărbătești sportive sunt în general cele mari,
rezistente la apă, cu numerele de pe cadran mari și îngroșate. Au diverse
funcții extra, precum cronometrul. Există și variante digitale ale acestora.
Ceasuri bărbătești de designer nu respectă o anumită
tipologie, dat fiind că acestea izvorăsc din imaginația câte unei celebrități
sau a unui artist, precum arhitectul Phillipe Starck, de exemplu.
2. Alege materialele
Cel mai bine e să o faci prin eliminare și să faci o listă
scurtă a materialelor care îți plac. Ai de unde alege, de la plastic la aur, de
la titan la ceramică, de la piele la rășini, oțel inoxidabil sau pietre
prețioase.
Alege, așadar, materialele nu doar în funcție de stilul
vestimentar, ci și în acord cu personalitatea și cu gusturile tale, toate
foarte importante când vine vorba de ceasuri bărbătești. Pentru curea, ține
cont și de comoditate, ceasul trebuie să îți fie confortabil la mână.
3. Mărimea contează
Mărimea, atunci când vine vorba de ceasuri bărbătești,
contează. Un ceas trebuie să aibă o mărime proporțională alurii tale. Dacă ești
un bărbat înalt, caută ceasuri cu cadrane mari. Dacă ești scund, un ceas prea
mare te va face să arăți ca un copil cu ceasul tatălui său la mână.
Dacă ești slab, un ceas cu cadran rotund poate fi cea mai
bună opțiune. Dacă ești mai robust, caută ceasuri bărbătești cu cadrane
rectangulare.
Ține cont de aceste sfaturi și, cu siguranță, vei găsi
dintre sute și mii de modele de ceasuri bărbătești cel mai potrivit pentru tine
și pentru aspirațiile tale.